Page 67 - Frate cu meridianele si paralele vol. 1
P. 67

La Odesa am văzut tablouri mixte, realizate de doi
            pictori: unul, Kovalenko, picta numai marea, în timp ce altul,
            Marienko – vasele, clădirile...
                    Pe braţul Dunării, acum câteva zile, când am mers cu
            vaporaşul-rachetă: pescăruşi, pontoane, sălcii plângătoare, sate
            pescăreşti, un gât de şampanie cu Lilia, poze şi pozne în aer
            liber, maiak (în ruseşte, far)...
                    Lili m-alintă: “Ţâgan de Oltenia!”. Sunt bronzat tare...
            Constanţa, Eforie Nord. Soare infernal. Arsuri pe umeri.
            Soluţie contra insolaţiei...
                    Întâlnire cu naşii mei: nu ştiu cum s-o prezint pe iubita
            mea Lili, ei închid ochii, nu insistă. De la gară, cu maşina 43
            până la staţia “Brotăcei”...
                    Pe litoral, la terase, degust diverse mărci de bere.
            Frumos. Plimbări pe malul mării. Baie. Săruturi pe nisip, în
            apă. L. este entuziasmată. Cică îi place România şi s-ar stabili
            aici: “Înţeleg limba, obiceiuri ca la noi!”...
                    “...după ce ai şi adormit. Nu meritasem măcar un sărut.
            E pustiu în jur...”, îmi scrie frumoasa blondă un nou mesaj în
            jurnal. Îmi place când scrie ea, să văd ce simte, ce gândeşte.
            Citesc abia în ziua următoare, surprins, cu emoţie, cu bucurie –
            între un tratament  şi altul: bazin (în apă călduţă  şi sărată de
            ghiol, cu gimnastică medicală şi profesorul de sport dirijindu-
            ne; eu mă bag şi cu capul în apă, mă bălăcesc ca un răţoi şi-mi
            intră sare în ochi, iar când o sărut, ea îmi zice: “Fugi de-aici că
            eşti sărat!”); baie de nămol, cu iod şi cu apă sărată (ieri, am
            cerut-o fierbinte şi leşinasem în cadă: eram grena, cărămiziu,
            toate culorile, se speriase infirmiera; mi-a adus apă rece să
            beau, mi-a pus pe frunte şi la ceafă un cearceaf înmuiat, iar eu
            făceam pe viteazul: “Aăă, eu n-am nimic!”); masaj (mă doare,
            dar suport, îi spun s-apese tare); diadinamice (de trei feluri,
            schimbând polarizarea)...
   62   63   64   65   66   67   68   69   70   71   72