Page 91 - Frate cu meridianele si paralele vol. 4
P. 91

Soldaţi americani şi constructori români

                    Străzi înguste, clădiri vechi. Ce arhitecturi minuţioase!
                    În Piazza San Giovanni  beau o bere italiană Moretti,
            4,80 euro, cu un grup de soldaţi americani staţionaţi la baza
            militară din Vicenza (lângă Florenţa), întâlnit întâmplător. Îi
            întreb cum stau cu fetele. (Ştiu că asta mă preocupa şi pe mine
            când eram în armată la unitatea de artilerie din Medgidia, în
            anii ‚74-75).
                    – Roiesc (în jurul bazei).
                                          
                    În  Piazza della Signoria mă întâlnesc cu Éloi Bossé
            (Canada),          Mohamad
            Allouche (Liban)  şi Adel
            Guitouni (Tunisia), toţi trei
            lucrând    în   Canada,    în
            domeniul      de    cercetare
            militară. Vorbim în franceză.
                    Luăm      masa     la
            Ristorante Pizzeria Orcagna.
                    E plăcut în aer liber,
            între   atâtea    monumente
            renascentiste: statuia ecvestră
            a    lui   Cosimo     I    de
            Giambologna, ridicată în
            1594; Fântâna lui Neptun, de
            Ammannati,        1563-1575;
            Palazzo Vecchio (Palatul
            Vechi); statuia lui David, de Michelangelo; statui de Donatello.
                                          
                    Aud româneşte pe stradă! Sunt trei inşi din Buzău. Le
            povestesc viaţa mea dură din Turcia, in lagăr (1988-1990).
                    – Şi noi aici suntem într-un fel de lagăr! mi se răspunde.
                    Lucrau în construcţii.
   86   87   88   89   90   91   92   93   94   95   96