Page 112 - Frate cu meridianele si paralelel vol. 5
P. 112

Cu Dr. Mark E. Oxley.


                                         
                  Am urcat în Catedrala din Köln până-n vârf, dar cu greu. De
            două ori am odihnit. M-am îngreunat, mă mişc alene, obosesc şi
            transpir repede...
                  Se vede Rhinul de pe catedrală, poduri peste el, multe şlepuri.
            Rhinul are lungimea de  1.320 km  şi se  formează în  Elveţia, prin
            contopirea Rhinului anterior (izvorât din masivul Saint-Gothard) şi
            Rhinul posterior (izvorât din masivul Adula) – vărsându-se în Marea
            Nordului şi trecând prin Ţările de Jos.
                                         
                  Pe 30 iunie 2008 am prezentat, împreună cu Jean, seminarul
            de 3 ore despre TDSm (Teoria Dezert-Smarandache) şi-am donat
            câte-un  exemplar al volumului II al cărţii cu  acelaşi titlu
            participanţilor.
                  Nici în programul tipărit al conferinţei şi nici pe pancartele
            din sală numele meu nu figura (decât la secţiunea de co-organizator
            al sesiunii despre DSmT): nici la seminar, nici la lucrarea despre
            probabilitatea subiectivă DSmPε. Întrebând pe organizatorii
            germani de ce au cenzurat numele meu, directorul tehnic, Martin
   107   108   109   110   111   112   113   114   115   116   117