Page 23 - Frate cu meridianele si paralelele vol. 6
P. 23

ministru, după moartea lui Lenin), se spune că ar fi
               parcurs în aer cam 20-30 m; chiar dacă propaganda
               sovietică a pretins că acesta a fost „primul zbor de avion
               din lume”, el a fost, în fapt, un salt în aer, nu un zbor
               susţinut, controlat, adevărat.
                   Scriind numele acestor inventatori-piloţi, mi-am amintit
            de un frumos film realizat în anul 1965 de către regizorul
            britanic Ken Annakin, „Acei oameni minunaţi şi maşinile lor
            zburătoare”, în care era prezentat,  într-un registru comic, un
            concurs aviatic din anul 1910 (în era de pionierat a aviaţiei), pe
            traseul Londra-Paris (de aceea, filmul se mai numea şi „Cum
            am zburat de la Londra la Paris în 25 de ore şi 11 minute”), tot
            farmecul aparte al filmului fiind produs de „prezenţa vie” a
            celor 14 modele de aeroplane din acea epocă, reconstituite cu
            minuţiozitate.

            „Nebuni” contra curentului

                   Eroii acelui film erau piloţi, deci simpli „utilizatori” de
            avioane, şi este posibil ca într-o întrecere aeriană internaţională
            cu o miză substanţială pentru acea vreme, de 10.000 £, să apară
            scene comice, dar dacă am cunoaşte viaţa inventatorilor acestor
            „maşini zburătoare”, am constata că ar putea fi făcute nişte
            filme pline de drame şi chiar de tragedii, motiv pentru care voi
            prezenta pe scurt „poveştile” inventatorilor-piloţi care, la
            sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX,  s-au
            străduit să realizeze „primul zbor autopropulsat al unui aparat
            cu aripi fixe mai greu decât aerul”.
                   Cum am spus ceva mai înainte, dezbaterea asupra
            „primului zbor” creează controverse din cauza divergenţei de
            opinii asupra condiţiilor tehnice standard pe care trebuie să le
            îndeplinească aparatul de zbor pentru a putea fi numit avion,
            cât şi din cauza inexistenţei sau pierderii dovezilor executării
            unor zboruri. Neîncrederea opiniei publice, ca şi a autorităţilor
   18   19   20   21   22   23   24   25   26   27   28