Page 71 - Frate cu meridianele si paralelele vol. 6
P. 71

Am vorbit şi eu despre activitatea mea.
                    A fost şi primarul oraşului, ing. Ion Curelaru, membru
            al Partidului Social Democrat din România, ales în anul 200





























                             La Ziua Liceului, în Bălceşti

            30.05.2009
                    Am conversat, la telefon, cu lect. univ. dr. Gheorghe
            (zis Nicu) Florescu, care predă filozofia la Universitatea din
            Drobeta-Turnu Severin, cu care am fost coleg la Liceul
            Pedagogic (în perioada 1969-1972), dar el este cu doi ani mai
            mare.
                    Îmi citise volumul „America, paradisul diavolului”, dat
            de sora lui din Craiova. Discutase cu Mihaela Albu, care ţine
            ore la aceeaşi universitate.
                    Nicu Florescu este din Diculeşti, lângă Bălceşti, peste
            Olteţ, iar învăţătorul său a fost Titel Radu.
   66   67   68   69   70   71   72   73   74   75   76