Page 97 - Frate cu meridianele si paralelele vol. 6
P. 97

palpitantă ca un film de acţiune, ba aş putea spune că „Viaţa
            bate filmul!”, cum se spune în folclor.
                    Herkimer, din prudenţă, s-a oprit seara şi a trimis câţiva
            oameni care să treacă noaptea printre liniile asediatorilor şi să
            intre în Fort Stanwix şi să transmită comandantului acestuia un
            mesaj în care îi propunea un plan de acţiune simultană contra
            asediatorilor, la o salvă de tun trasă din fort. Mesagerii au ajuns
            însă târziu, salva întârzia, iar ofiţerii lui Herkimer îl acuzau pe
            acesta de laşitate şi chiar de complot cu englezii, căci fratele
            generalului Herkimer lupta în tabăra engleză. Vexat, generalul
            ordonă plecarea spre fort, dar asediatorii aflaseră de sosirea
            miliţienilor în zonă şi au organizat o ambuscadă în mica vale
            prin care curgea pârâul Oriskany, cam la 11 km de fort.
            Englezii i-au trimis contra miliţienilor numai pe americani:
            loialişti şi indieni aliaţi.
                    Dar indienii aliaţi cu loialiştii faţă de Anglia (americanii
            care nu doreau independenţa) nu au avut răbdare ca întreaga
            coloană a miliţienilor să intre în ambuscadă (în valea pârâului)
            şi au deschis focul prematur, astfel că ariergarda s-a putut
            ascunde în pădure. La prima salvă, calul generalului Herkimer
            a fost omorât, iar generalul a fost grav rănit la picior. Puţini
            dintre indienii atacatori aveau puşti, luptau cu armele lor
            tradiţionale, arc cu săgeţi  şi „tomahawk” (o toporişcă), iar
            miliţienii nu aveau baionete, aşa că s-a încins o luptă foarte
            sângeroasă. După vreo jumătate de oră, o puternică furtună de
            vară (era 6 august 1777, aproape de ora prânzului) a întrerupt
            bătălia, ceea ce a permis miliţienilor rămaşi în viaţă să se
            regrupeze într-un loc mai înalt, în afara văii pârâului.
                    Obeliscul în memoria Bătăliei de la Oriskany a fost
            ridicat tocmai în acest loc.
                    Generalul Herkimer a refuzat să fie evacuat de pe
            câmpul de luptă, s-a sprijinit cu spatele de un fag  şi aşa a
            condus bătălia de apărare. El şi-a dispus oameni în cerc şi i-a
            organizat în grupe de câte doi oameni: unul trăgea cu puşca, iar
   92   93   94   95   96   97   98   99   100   101   102