Page 98 - Frate cu meridianele si paralelele vol. 6
P. 98

celălalt încărca puşca, pentru a nu exista timpi morţi în care
            indienii îi atacau pe miliţieni cu tomahawkul.
                    Între timp, s-a auzit şi semnalul din fort şi coloana ieşită
            din fortăreaţa asediată a căzut în spatele celor ce-i asediau pe
            miliţieni. Indienii aliaţi cu loialiştii s-au retras şi miliţienii care
            supravieţuiseră ambuscadei au fost salvaţi.
                    Generalului Herkimer i s-a amputat piciorul, dar după
            zece zile a murit.
                    S-au mai dus lupte sporadice în jurul fortului, dar,
            părăsiţi de aliaţii indieni (care speraseră că englezii vor fi
            „carne de tun”, nu ei!), militarii englezi s-au retras la 21 august
            în Canada, de unde veniseră.
                                          
                   Lângă fort, o biserică romano-catolică – „Sf. Petre” (St.
            Peter).

            Muzeul bătăliei şi al... portavionului!

                    La vreo 6 km de obelisc se află Muzeul Oriskany. Este
            o clădire modestă, fără etaj, cu două coloane la intrare, cum era
            moda în era colonială.
                    Deşi despre Bătălia de la Oriskany se spune că a fost
            cea mai sângeroasă din Războiul de Independenţă, fiind şi una
            dintre foarte puţinele lupte date fără englezi, numai între
            americani (albi şi indieni în ambele tabere), în mod paradoxal,
            acest mic muzeu acordă respectivei ciocniri armate mai puţin
            spaţiu decât… portavionului „Oriskany”, numit astfel în cinstea
            respectivei bătălii!
                    Marina Militară Americană (US Navy) a avut, înainte
            de portavion, două nave, de alt tip, cu acest nume. Portavionul
            „Oriskany” a fost operaţional în perioada 1950-1976,
            participând la războaiele din Coreea  şi din Vietnam. După
            casarea lui, a fost transferat statului federal Florida, pentru a fi
            utilizat ca recif artificial pe care să se dezvolte viaţa marină
   93   94   95   96   97   98   99   100   101   102   103