Page 36 - Frate cu meridianele si paralelele vol. 7
P. 36

Stejarului”, care nu au fost acceptate ca fiind prea lungi. Atunci T.
            C. a propus  numele soţiei  sale „Sedona”  şi s-a  aprobat.  T. C.  şi
            Sedona au funcţionat la oficiul poştal până în 1905. Însă, datorită
            morţii  fiicei  lor  Pearl,  ei  s-au  întors  în  Missouri.  Au  revenit la
            Sedona în 1930, unde au rămas până la sfârşitul vieţii. Informaţii
            despre  familia  Schnelby  se  găsesc  la  Muzeul  Moştenirii  din
            Sedona, iar o statuie a doamnei Sedona Schnelby a fost ridicată în
            faţa Bibliotecii Publice din Sedona.



















                     Sedona e renumită pentru grupurile sale stâncoase.
                                             
                  Stâncile roşiatice dau culoarea şi pitorescul locului. Se văd
            munţii  dantelaţi  în  zare.  Eu  l-aş  fi  numit  ”Oraşul  Roşu”.  Pentru
            turişti sunt organizate tururi cu elicopterul, biplanorul, balonul,
            sau călare pe cal. Fiind prea scump, în condiţiile acestei crize, am
            ales turul cu micul meu Chevy.
                  Se organizează aici şi Festivaluri Internaţionale de Film. Pe
            strada principală (main street) există multe magazine şi, mai ales,
            galerii de artă. Primul centru de artă din Sedona a fost înfiinţat în
            1958  de  către  sculptorul  egiptean  Nassan  Gobran.  Vin  mulţi
            artişti  să  redea  în  pânzele  lor  peisajele  roşcate,  stâncoase  ale
            Sedonei sau prăpăstiile ameţitoare din jur. N-am mers pe cărări
   31   32   33   34   35   36   37   38   39   40   41