Page 76 - Frate cu meridianele si paralele vol.3
P. 76
sonorul – ca dracu’! Până nu demult, era gratuit, dar acum
trebuie să plătim, pentru petrol, cică!... Deşi America a intrat în
Irak, benzina s-a scumpit; totul apasă pe umărul cetăţeanului
obişnuit.
Ë
Se pare c-am rezolvat problema lui Philippe Smets, cu
taxiuri, care ne-o imputa. După o simplă diagramă Venn, Jean
Dezert a venit cu ideea de specificitate a elementelor, iar eu am
definit o funcţie în acest sens, iar acum adaptăm formula de
combinare hibridă. Meditând mai mult în avion (tot n-am
altceva de făcut!), mi-a fulgerat gândul să înlocuiesc mulţimile
prin forma lor cea mai specifică – o simplă îmbunătăţire a
sumantului S2. Jean se va bucura când îi voi spune asta în
Barcelona. Aştepta aseară să termin şi să-i transmit prin e-mail,
dar ieri am predat toată dimineaţa, pe urmă, la bancă, apoi, am
făcut bagajul, iar seara... lipsa mea de inspiraţie. Va aduce
laptop-ul şi vom actualiza prezentarea joi-seara, chiar în
Barcelona.
Ë
Vorbesc Spanglish (spangleză! – spaniolă amestecată
cu engleză) cu vecinul de scaun (16 G) în avionul spre Madrid.
Mă forţez să vorbsc, să leg cuvinte în spaniolă, să învăţ cuvinte
noi.
Ë
– Fii atent cu avioanele!, mă avertiza mama.
– Eh, aici nu pot să fac nimic, viaţa mea e-n mâinile
altora!
Ë
Madridul este cu şase ore înaintea Atlantei. E negură
afară.
Spaniolul de lângă mine zice că vrea să doarmă, fiindcă
mâine dimineaţă se duce la serviciu – lucrează pentru un banco
privato (o bancă privată).