Page 105 - Frate cu meridianele si paralele vol. 4
P. 105
Teatro Goldoni, după numele celebrului dramaturg
Carlo Goldoni (1707-1793), care a descris moravurile sociale
în comedii scrise în italiană şi în franceză.
Piazza Torquato Tasso, cu o placă memorială despre
uciderea de către fascişti în 14 iulie 1944 a cinci persoane
nevinovate.
La Opera Toscana afişe cu „La Traviata” de Verdi şi
„Carmen” de Bizet, în luna iulie, iar în august, Baletul
Flamenco de José Greco.
Cappella Brancacci, cu portic şi cu trei niveluri.
Construcţia bisericii a început în anul 1268. În 1420, Musolino
şi Masaccio se apucă de pictat frescele. Ceremonia inaugurării
bisericii a avut loc pe 19 aprilie 1422.
Georgio Vasari scria că Masaccio a pictat cu terra
verde (lut verde).
Pe biletul de intrare (4 €) sunt înfăţişaţi Adam şi Eva
goi, izgoniţi din Paradis pentru că au păcătuit muşcând din
mărul interzis.
La Casa S. Lucia, pe strada S. Agostino se vând lucruri
vechi, iar banii colectaţi sunt întrebuinţaţi la ajutorarea
persoanelor care dorm pe străzi.
– Daaa? mă mir. Există şi aici oameni fără căpătâi?
– Şi-ncă destui!
Pe maşinile de poliţie se află inscripţia Carabinieri (de
la carabina = flintă).
Pentru urechile mele sună... vânători!