Page 97 - Frate cu meridianele si paralele vol. 1
P. 97

După 5:00, marţi-seara, când se-nchidea Reading
            Room, am luat-o de capul meu pe străzi. Să vizitez ţărăneşte
            metropola. Mă dureau picioarele – zilnic, fac două mile dus şi
            două mile întors pe jos (singurul sport, singura mişcare) de la
            Motel (Super 8, pe New York Avenue) până spre Library of
            Congress, 40 minute de mers voiniceşte. Pe 4 street drept
            înainte, dreapta pe Maryland, stânga pe 2 street –  şi-n sens
            contrar...

            Un taximetrist... nigerian!

                    “Capitoliul reprezintă idealul, iar Casa Albă puterea
            unei naţiuni”, aşa era scris pe-o plăcuţă prinsă pe stâlpul
            gardului de sârmă la White House (Casa Albă). Măreţ,
            impunător Capitoliul, iar intrarea gratuită m-a mirat, fiindcă
            ăştia cer bani pentru orice...
                    Lângă mine un grup venit din India. Vorbeau în limba
            hindi. Negricioşi, păroşi, grăsoşi. Columb a debarcat pe 12
            octombrie 1492 în Insula Guanahani (Bahamas) crezând până
            la sfârşitul vieţii lui că e India...
                    Vizitez Camera Senatului pe la anul 1800.  Statui
            străjere (câte două personalităţi din fiecare stat). Abraham
            Lincoln sculptat: o parte a feţii zâmbeşte, cealaltă e tristă.
            La Casa Albă se putea intra (vizite limitate) între 7:30 am–
            4:00 pm, dar eu n-aveam timp decât seara, când se-nchideau
            sălile de lectură...
                    În sfârşit, am luat  şi eu un taxi, 5 $. Tocmai venea
            Preşedintele cu elicopterul, şi circulaţia era oprită în porţiunea
            aceea (dinspre parc) – ca la Ceauşescu. Trecătorii privesc
            curioşi printre gard. Poliţie de jur împrejur. Clinton, omul cu
            putere asupra a trei sferturi din glob. Hillary, nevastă-sa, nu
            divorţează de el tocmai ca să nu-şi piardă poziţia, first lady –
            eu traduc “prima ladă ”...
   92   93   94   95   96   97   98   99   100   101   102