Page 15 - Frate cu meridianele si paralele vol. 2
P. 15

(rugându-mă la Dumnezeu să găsesc un full-time job – serviciu
            de opt ore, marea mea disperare şi durere)...
                    După slujbă, când preotul ne-a descris vieţile celor 12
            sfinţi (“Oameni simpli, fără doctorate” – zicea el), s-a  ţinut
            parastas. Am mâncat colivă grecească (parcă-i mai uscată decât
            a noastră) şi prăjiturele galbene, cu stafide...
                    Bisericile nu sunt susţinute de stat, ca-n ţările socialiste,
            ci rezistă fiecare cum poate, din donaţiile evlavioşilor (o mare
            economie financiară din parte şmecherului de stat!)...
                    Cred că lumea se duce la biserică dintr-o amăgire.
            Încearcă să dea un sens vieţii, o motivare. Alţii merg pentru
            socializare (mai discută cu un prieten, cu un cunoscut) – ca la
            un club.
                    Altfel, slujbele astea, care seamănă una cu alta, sunt
            monotone şi plictisitoare.

                    Canionul Pima şi simpaticul Nea Vasile

            23 noiembrie 1996

                    What a day! zice Ely pe englezeşte.
                    Field trip la Canionul Pima, în nordul oraşului. Mergem
            cu maşina până la poalele muntelui, apoi o luăm pe potecă
            (trail) 2-3 mile până mai aproape de un baraj.
                    Deşertul ăsta! Americanii au transformat nişte urâţenii
            (cactuşi cu  ţepi, mărăcini, arbuşti pitici) în frumuseţi. La
            primele braţe cactusul are 60 de ani, apoi încă 30 de ani la
            următorul rând de braţe etc.

                                          

                    De dimineaţă ce surpriză!
                    Nea Vasile, personajul meu principal (real!) din jurnale,
            zis şi „Los Angeles” pentru că se lăuda că are o moştenire pe-
            acolo, îmi dă telefon din New York. Între timp a devenit
   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19   20