Page 117 - Frate cu meridianele si paralele vol. 4
P. 117

Am stat ore în şirf pe vârfuri, pe călcâie, ca să observ
            ecranul, sucind capul la stânga sau la dreapta după omul din
            faţa mea.
                    Biletul pe stadionul din Berlin a atins 700 de euro!
                    Se cântă imnul naţional italian  şi se flutură drapelele
            naţionale.
                    Grazie Ragazzi! (Mulţumim, băieţi) apare pe marele
            ecran.
                    Asistă  şi multe fete. Suntem om lângă om, chibiţi ca
            stridiile.
                    Câtă ură manifestau faţă de Zidane (talentatul Zizou).
                    Şi în reviste italiene, Totti şi Materazzi îl sfidau, dar ei
            nu se ridicau la valoarea algerianului. Se aprinseseră luminile
            pe dealurile din jur.

            Italia – Francia: 6-4

                    Extraordinario! Dom’le,  ăştia joacă pe viaţă  şi pe
            moarte! Se bat, îşi dau tot sufletul din ei. Asta este şansa, nu se
            ştie când se vor mai întâlni cu finala. Acum ori niciodată!
                    Mă dureau picioarele, mă rodeau pantofii.
                                          
                    Francezii atacau, dominau jocul.  La squadra Azzurra
            (Echipa albastră) se apăra.
                                          
                    În pauze, ne aşezam pe borduri, jos pe ciment, pe
            scările statuii.
                                          
                    Ambele formaţii aveau în teren alinierea 4-2-3-1. Italia
            fusese de trei ori campioană mondială (1934, 1938, 1982) şi o
            dată campioană europeană (1968), iar Franţa, o dată campioană
            mondială (1998, pe teren propriu),  şi de două ori campioană
            europeană (1984, 2000).
                    Patru reprize  şi executarea loviturilor de la 11 metri.
            Scor final: Italia – Francia: 6 – 4.
   112   113   114   115   116   117   118   119   120   121   122