Page 130 - Frate cu meridianele si paralele vol. 4
P. 130
?
Venetia a fost înaltata pe mai multe insulite, într-o
laguna. Dar, întrucât straturile de sol nu erau suficient de
rezistente pentru a sustine cladiri solide, s-au înfipt peste
106.000 de stâlpi, iar peste acestia, s-au pus scânduri (în anul
1663).
Ceva istorie venetiana
Venetienii sunt reperati de surse istorice în secolul al
V-lea, ca locuitori ai triunghiului format de Muntii Alpi, Marea
Adriatica si râul Po (Pad). Faceau comert cu peste, sare, sticla
si arme.
Barbarii care atacau Roma treceau prin acest loc si
jefuiau totul în cale – Atilla în anul 453.
În secolul al VII-lea, îi prada lombarzii. Atunci,
locuitorii s-au refugiat în insulele Lagunei formând
comunitatile: Chioggia, Malamocco, Jesolo, Eraclea, Caorle,
Grado.
În acea vreme, foloseau barci cu fundul plat.
Intra sub suzeranitatea Imperiului Bizantin, cu care se
aliaza împotriva piratilor din Marea Adriatica, pe care îi înving
în anul 1000, sub conducerea lui Pietro Orseolo al II-lea.
În secolul al XI-lea, apar case pe pilastri, precum si noi
canale evacuate. Venetia si Genoa se bat pentru suprematie în
Marea Mediterana. În lupta de la Chioggia, venetienii au
învins.
Venetienii au participat la a IV-a Cruciada (1202-1204),
transportând cavalerii pe mare.
Nobilii au pus mâna pe putere în Venetia, în ciuda
revoltelor populare: din anul 1300, condusa de Mario
Bocconio, si 1310, condusa de Baiamonte Tiepolo. Ei instituie
Consiliul Celor 10.
Aceasta este si perioada lui Marco Polo (1524-1324),
pe care contemporanii nu îl credeau ca ar fi calatorit pâna în